I'm alone with you

Văzându-se singură, sau aşa crezând ea, se trânti pe canapea, începând să plângă.

Îi sună telefonul. Era mama lui. Răspunse cu greutate, vocea fiindu-i foarte răguşită.

Îi auzi vocea şi sări în picioare. Intră în baie, trântind uşa.

Mi-e cam rău, mama iar Cloud are examene, deci nu putem veni, spuse nevrând să-i spune mamei lui, ce se certase cu ea. Oftă încet.

Auzi discuţia. Îi era rău, iar ea avea examene. Da, cea mai bună minciună. Însă ştia că era mai bine să-i ascundă femeii adevărul. Altfel avea să se impacienteze degeaba. Însă ei îi era teama că dacă n-o să se mai împace, cum o să-i zică mamei şatenului.

Nu este nevoie să vi, voi lua merge eu la Will şi o să-mi dea e ceva, spuse referindu-se la verişorul lui, ce era doctor. Închise mai apoi apelul. Dacă se gândea bine, nu era o idee rea ca să-i facă o mică vizită bărbatului. I-ar fi trebuit nişte pastile ceva.

Ieşi tip-til din baie, şi se apropie de dormitor. Băgă un pic capul, cât să n-o vadă Alan.

Se ridică din pat, clătinându-se pe picioare şi merse la dulap.

Păşi în cameră, uşor nesigură.

Îşi scoase un tricou şi nişte blugi pentru a se schimba.

- A-Alan, eşti bine? îl întrebă ea, cu o voce tremurândă.

Mda, presupun, spuse cu răceală şi îşi dădu tricoul, de pe el jos.

- A-am auzit discuţia, d-din greşeală. Mama ta nu bănuieşte nimic, nu?

Ce-ţi pasă ţie dacă ar bănui sau nu ceva? întrebă sec, şi o ţintui cu privirea. Ochii lui erau goi şi reci, asemeni vocii.

- Îmi pasă. Pentru că mama ta a fost drăguţă cu mine.

Ei bine nu mai trebuie să-ţi pese. Mama se va obişnui şi fără tine, nu eşti ultima de pe acest pământ, spuse destul de răutăcios.

Îl privi, şi îşi şterse rapid lacrimile.
- Oare de ce zice lumea că eşti ' diferit '? Se înşală. zise ea, priviindu-l în ochi, şi se întoarse cu spatele. Rămâi tu cu apartamentul tău.